Scopul acestui blog

Desi cuvantul ,,forexist,, nu apare (inca) in dictionarul limbii romane (DexOnline.ro), am numit astfel persoana care face tranzactii pe piata forex. De aici am dat si denumirea acestui blog.

Acesta este unul dintre primele site-uri in limba romana dedicat tranzactionarii pe piata forex. L-am lansat in anul 2006, cand in Romania inca nu se cunosteau prea multe despre aceasta forma de investitie. Ca sa va faceti o idee, in 2006 la o cautare pe Google dupa cuvantul ,,forex,, rezultatele in limba romana erau atunci doar despre o echipa de fotbal din Brasov...

In primele articole am prezentat aici ce este piata forex, cum se poate tranzactiona pe aceasta piata, ce strategii de tranzactionare pot fi utilizate si o comparatie intre forex si bursa.

Din pacate, la putin timp dupa lansarea site-ului am inregistrat un esec dezastruos pe piata forex, care m-a determinat sa incetez sa mai tranzactionez. In consecinta, interesul meu pentru piata Forex s-a diminuat foarte mult si nu m-am mai ocupat de acest blog, fiindca efectiv n-am mai avut nimic de spus... Esecul m-a lasat fara cuvinte.

Acum, in 2013, dupa o pauza de aproximativ 7 ani, am reinceput sa tranzactionez cu bani reali pe piata valutara internationala si cu aceasta ocazie am decis sa readuc la viata acest blog. Ca element de noutate, voi prezenta aici intreaga mea experienta privind tranzactiile pe piata forex. Cred si sper ca va fi un lucru destul de interesant atat pentru cei care inca nu tranzactioneaza cu bani reali dar sunt interesati sa faca asta in viitor, cat si pentru cei care deja tranzactioneaza si sunt curiosi sa vada ce rezultate obtin alti ,,colegi forexisti,,.

In afara de experienta mea, site-ul va prezenta si alte informatii utile, insa doar in masura in care va fi neaparata nevoie. In Romania exista acum foarte multe surse de informare, sunt multe site-uri despre forex in limba romana, sunt si brokeri romani... Cine este cu adevarat interesat, poate sa se documenteze mult mai usor decat in urma cu 7 ani.

Asadar prin acest blog imi propun sa imi prezint experienta personala cu bani reali pe piata forex si impreuna cu cititorii mai mult sau mai putin experimentati sa discut despre diferite strategii de aplicat in scopul obtinerii de profit. Consider ca intre mine si cititorii blogului nu exista nicio concurenta si nimeni nu are nimic de pierdut daca isi spune parerea. Dimpotriva, afland mai multe pareri fiecare avem ocazia sa invatam unele lucruri noi, care sa ne ajute la indeplinirea scopurilor personale pe care ni le-am stabilit. 

Despre autorul acestui blog

Ma numesc Viorel, am 34 de ani si sunt de profesie jurist.

Am auzit de forex pentru prima oara in toamna anului 2004, cand eram in SUA. Locuiam la Chicago si imi cautam un loc de munca. Un amic m-a chemat in Phoenix, Arizona pentru a face speculatii valutare, estimand un profit de cateva mii de dolari lunar, cu o investitie initiala de cateva mii de dolari. Ideea mi s-a parut interesanta si am plecat de indata spre Arizona. Acolo am stat vreo 2 saptamani, timp in care amicul meu mi-a explicat cam despre ce e vorba si mi-a recomandat cateva site-uri americane despre forex. Avea deschis un cont demo la un broker forex (nu mai imi amintesc exact care) si am facut cateva tranzactii reusite in acel cont. N-am apucat sa invat pea multe, dar cert este ca ideea mi-a placut si de atunci am hotarat ca atunci cand voi avea banii necesari sa ma ocup serios de aceasta, ca principala activitate.

In Arizona lucrurile n-au mers conform asteptarilor iar eu am fost nevoit sa merg in alta parte pentru a-mi gasi un loc de munca. Insa la inceputul anului 2005 mi-am deschis si eu un cont demonstrativ la un broker (Oanda). Dupa cateva luni, avand rezultate pozitive, m-am hotarat sa imi deschid si un cont real, in care sa tranzactionez pe bani adevarati.

Astfel, am deschis un cont real la Oanda, in care am depus 10.000 USD, cu un leverage de 50:1. Deci puteam face tranzactii cu aprox. 500.000 USD. Imi doream sa reusesc sa fac macar 1000$ profit in fiecare luna.

Dupa alimentarea contului, am inceput sa tranzactionez. La inceput am avut emotii, dar acestea au trecut o data cu primele castiguri. Tranzactionam perechile EUR/USD, USD/CAD si GBP/USD. Totul a fost bine pana la atentatele din 7 iulie 2005 de la Londra, cand cursul GBP/USD a luat-o mult in directia opusa pozitiilor pe care le aveam eu deschise. Am fost foarte aproape de a pierde banii investiti... a trebuit sa adaug fonduri noi pentru a evita margin-call - ul. Ulterior cursul a revenit la nivelul anterior atentatelor si eu mi-am recuperat pierderile. Nu foloseam Stop Loss (si nici acum nu folosesc).

Dupa emotiile din iulie 2005, lucrurile au mers destul de bine aprox. 8 luni, timp in care am avut profit in fiecare luna intre 700$ si 1000$. Profitul il scoteam in fiecare luna, astfel incat in cont ramaneau permanent 10.000$. In final insa, am pierdut cei 10.000$ deoarece cursul EUR/USD a crescut surprinzator (cel putin pentru mine) la peste 1.50. 

Dupa ce am pierdut aceasta suma mare de bani, n-am mai vrut sa aud de forex pentru multi ani. Am avut alte activitati si am ramas imun la dezvoltarea acestui domeniu in tara noastra prin emisiunile noii televiziuni The Money Channel si prin aparitia mai multor site-uri de profil. De asemenea, am observat si aparitia mai multor brokeri, cu reclame mai mult sau mai putin agresive si inselatoare. Ma amuza tare reclamele de genul Maria, o vanzatoare, a castigat mii de Euro intr-un timp foarte scurt. Cred ca doar din noroc ar putea castiga o vanzatoare asa multi bani. Nu se zice mai departe si cat de repede i-a pierdut...

Asadar, am reusit sa raman departe de forex mai mult de 6 ani.

In 2012 am reinceput sa tranzactionez pe un cont demo si desi nu am obtinut rezultate bune, am decis sa reincep sa tranzactionez si cu bani reali.

Astfel, la inceputul anului 2013 mi-am deschis un cont real in care am depus 3000$. Evolutia contului o puteti vedea aici.

Oricum, acum manifest un optimism mult mai moderat decat in 2005. M-as multumi sa ajung sa castig in mod constant macar 5% din suma investita, in fiecare luna. Chiar si asa, ar insemna un castig de 12 x 5% = 70% /An, ceea ce ar fi un profit iesit din comun, daca e sa comparam cu dobanzile oferite de banci.

Deocamdata nu mi-am indeplinit obiectivul insa sunt inca optimist.